Art. 990 Noul Cod de Procedură Civilă Vânzarea bunului Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Art. 990
Vânzarea bunului
(1) În cazul în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au consemnat, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind totodată dacă vânzarea se va face de către părţi prin bună învoială ori de către executorul judecătoresc.
(2) Dacă părţile sunt de acord ca vânzarea să se facă prin bună învoială, instanţa va stabili şi termenul la care aceasta va fi efectuată. Termenul nu poate fi mai mare de 3 luni, în afară de cazul în care părţile sunt de acord cu majorarea lui.
(3) În cazul în care vreuna dintre părţi nu a fost de acord cu vânzarea prin bună învoială sau dacă această vânzare nu s-a realizat în termenul stabilit potrivit alin. (2), instanţa, prin încheiere dată cu citarea părţilor, va dispune ca vânzarea să fie efectuată de executorul judecătoresc.
(4) Încheierile prevăzute în prezentul articol pot fi atacate separat numai cu apel, în termen de 15 zile de la pronunţare. Dacă nu au fost astfel atacate, aceste încheieri nu mai pot fi supuse apelului odată cu hotărârea asupra fondului procesului.
Alte articole din Noul Cod de Procedură Civilă:
Date de contact
![]() |
birou@avocatcivil.net |
![]() |
0726 307 109 |
Colaborăm cu Biroul Notarial Professio pentru a oferi clienților noștri soluții eficiente în domeniul notarial. |