Recunoașterea hotărârilor judecătorești străine în România (Exequatur)

Ce presupune instituția recunoașterii hotărârilor străine?

Aceasta reprezintă operațiunea de constatare a existenței, precum și de acceptare considerentelor și dispozițiilor  stabilite  în baza unei hotărâri judecătorești a unui stat străin, care va produce aceleași efecte juridice în statul român în urma recunoașterii hotărârii respective prin intermediul instanței române competente.

În acest sens, este necesar să avem în vedere, dacă dispunem de o hotărâre judecătorească pronunțată într-un alt stat, dacă aceasta emană de la un stat membru al Uniunii Europene sau nu.

În cadrul legislației interne, potrivit Noului Cod Civil, art. 1095-1102 reglementează procedura de recunoaștere a unei hotărâri pronunțată de către un stat nemembru al Uniunii Europene.

Care sunt condițiile recunoașterii hotărârilor străine?

Art. 1095 din Noul Cod de Procedură Civilă  prevede condițiile de recunoaștere a hotărârilor străine, astfel că, pentru a beneficia de autoritatea de lucru judecat, sunt necesare a fi îndeplinite următoarele :

1. Hotărârea statului respectiv să fie definitivă, potrivit legii statului ce a pronunțat hotărârea;
2. Hotărârea străină să fie pronunțată cu respectarea normelor de competență judecătorească potrivit legii statului de la care provine;
3. Condiția reciprocității recunoașterii hotărârilor judecătorești între statul român și statul care a pronunțat hotărârea respectivă.

Este de menționat că, potrivit alin 2) al art. 1095 Ncpc, în ipoteza în care hotărârea străină a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, este necesar să fie menționat în cuprinsul hotărârii faptul că, acesteia i s-a înmânat citația în timp util, atât citația pentru dezbaterile în fond, cât și aceea pentru actul de sesizare a instanței de judecată, în vederea respectării dreptului la apărare , precum și în vederea exercitării dreptului de atac împotriva hotărârii.

Care sunt motivele de  respingere a recunoașterii hotărârilor străine ?

Potrivit art. 1094 din Noul Cod de Procedură Civilă, sunt recunoscute de plin drept hotărârile străine, dacă:

• Privesc statutul personal al cetățenilor statului respectiv sau
• Fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute, în prealabil, în statul de cetățenie al fiecărei părți ori, chiar dacă nu au fost recunoscute în statul de cetățenie al fiecarei părți , au fost pronunțate conform normelor de drept internațional privat român, cu respectarea dreptului la apărare și a normelor de ordine publică.

Instanța română competentă are posibilitatea de a refuza recunoașterea hotărârii străine în următoarele situații:

• Dacă hotărârea străină este contrară ordinii publice de drept internaționat privat român;
• Dacă hotârarea a fost pronunțată într-o materie în care părțile nu pot dispune liber de drepturile lor și a fost obținută în scopul de sustrage cauza incidenței legii aplicabile potrivit normelor dreptului internațional privat român.
• Dacă instanțele române aveau competența exclusivă pentru judecarea cauzei;
• Dacă hotărârea străină a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare.
• Dacă procesul a fost soluționat, între aceleași părți printr-o hotărâre a instanțelor române sau se afla în curs de soluționare la momentul înregistrării cauzei la instanța străină;
• Dacă hotărârea străină nu este definitivă, putând face obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunțată.

La nivel comunitar, procedura recunoașterii hotărârilor este reglementată prin Regulamentul UE nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

Potrivit Regulamentului, acesta vizează toate hotărârile indifferent de gradul instanței, ordonanțele sau mandatele, decretele și oridinele, inclusive deciziile grefierilor conform legislației statului emitent.  Conform art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 2015/2012, acesta este aplicabil în materie civilă și comercială, indiferent de natura instanței. Sunt exceptate litigiile care au ca obiect stabilirea răspunderii statului pentru actele și omisiunile sale în contextual exercitării autorității publice, precum și litigiile în materie fiscal, vamală și administrative. Mai mult, art. 2 din cadrul Regulamentului prevede că, dispozițiile acestuia nu sunt aplicabile nici în ceea ce privește arbitrajul, procedurile privind lichidarea societăților, acordurile amiabile, falimentele și alte procedure similare; starea civilă și capacitatea persoanelor fizice, drepturile ce decurg din regimurile matrimoniale, securitatea socială, obligațiile de întreținere, precum și in materie de succesiuni și testamente, incluzându-se și obligațiile de întreținere rezultate ca urmare a unui deces.

Pe plan intern, Codul de procedură civilă reglementează două tipuri de recunoaștere de hotărârilor străine: recunoașterea de plin drept și recunoașterea condiționată.

Regula este recunoașterea de plin drept, astfel cum este prevăzută de dispozițiile art. 1095 C. pr.civ. care stabilește că în România sunt recunoscute de prin drept acele hotărâri care privesc statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronuțate, precum și hotărârile care au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă potrivit dreptului international privat român și care nu sunt contrare oridinii publice de drept international privat român, cu respectarea dreptului la apărare în cadrul litigiului respectiv.

De asemenea, în sensul art. 36 din Regulamentul (UE) 1215/2012 se instituie regula potrivit căreia sunt recunoscute în celelalte state membre, de plin drept, fără a fi necesară vreo procedură specială, hotărârile judecătorești pronunțate într-un alt stat membru.

Cu privire la recunoașterea condiționată, aceasta este reglementată în cadrul art. 1096 C.pr.civ. care enumeră condițiile de recunoaștere, astfel cum le-am enunțat anterior, respectiv: condiția reciprocității recunoașterii hotărârilor între statul strain și statul român, condiția ca hotărârea respectivă să fi fost pronunțată de către o instanță competentă să judece litigiul respectiv, precum și condiția ca hotărârea străină să fie definitivă raportat la legislația statului emitent.

Care este instanța de judecată competentă?

Potrivit dispozițiilor art. 1099 C.pr.civ, dacă cererea de recunoaștere este formulată pe cale principală, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului din circumscripția căruia cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine își are domiciliul/sau sediul, iar în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului, competența revine Tribunalului București.

Dacă cererea este formulată pe cale incidentală, competența de soluționare a acestui litigiu aparține instanței sesizată cu litigiul în cadrul căruia se invocă excepția autorității de lucru judecat ori altă chestiune prealabilă privind hotărârea străină.

Cererea de recunoaștere a hotărârii străine se depune la instanța compententă la care se anexează înscrisurile doveditoare ce stau în baza acesteia. Este obligatoriu să se facă dovada caracterului definitive al hotârârii străine, precum și, dacă este cazul, în situația în care hotârârea străină a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, se impune obligația de a face dovada că partea care nu s-a prezentat la instanța străină a luat la cunoștință actul de sesizare a instanței și citația  în timp util, respectându-se in acest mod dreptul la apărare. 

Autor: Av. Zorilă Andra Denise

Dacă doriți să apelați la serviciile noastre în vederea deschiderii unui proces de recunoaștere a hotărârilor judecătorești străine în România, contactați-ne la:

Telefon: 0769.348.107

E-mail: avocatandrazorila@gmail.com