Art. 670 Noul Cod de Procedură Civilă Depunerea şi consemnarea de cauţiuni sau alte sume Sesizarea organului de executare Efectuarea executării silite
Efectuarea executării silite
SECŢIUNEA 1
Sesizarea organului de executare
Art. 670
Depunerea şi consemnarea de cauţiuni sau alte sume
(1) Depunerea sau consemnarea oricărei sume în scopul participării la desfăşurarea, potrivit legii, a executării silite ori al obţinerii suspendării executării silite, depunerea sumelor cu afectaţiune specială, precum şi depunerea sau consemnarea sumelor reprezentând veniturile bunurilor urmărite ori preţul rezultat din vânzarea acestor bunuri se fac la CEC Bank - S.A., Trezoreria Statului sau la orice altă instituţie de credit care are în obiectul de activitate operaţiuni de consemnare la dispoziţia instanţei de executare sau a executorului judecătoresc.
(2) Dovada depunerii sau consemnării acestor sume se poate face cu recipisa de consemnare sau cu orice alt înscris admis de lege.
(3) Eliberarea acestor sume se face persoanelor îndreptăţite sau reprezentanţilor acestora numai pe baza dispoziţiei executorului judecătoresc ori a instanţei de executare, după caz.
(4) Dispoziţiile art. 1.056 şi următoarele privitoare la cauţiunea judiciară se aplică în mod corespunzător.
Alte articole din Noul Cod de Procedură Civilă:
Date de contact
![]() |
birou@avocatcivil.net |
![]() |
0726 307 109 |
Colaborăm cu Biroul Notarial Professio pentru a oferi clienților noștri soluții eficiente în domeniul notarial. |
Acasă
Succesiune
Alte acţiuni civile
Resurse
Contact
Acasă / Noul Cod de Procedură Civilă / Art. 670 Noul Cod de Procedură Civilă Depunerea şi consemnarea de cauţiuni sau alte sume Sesizarea organului de executare Efectuarea executării silite
Art. 670 Noul Cod de Procedură Civilă Depunerea şi consemnarea de cauţiuni sau alte sume Sesizarea organului de executare Efectuarea executării silite
CAPITOLUL IV
Efectuarea executării silite
SECŢIUNEA 1
Sesizarea organului de executare
Art. 670
Depunerea şi consemnarea de cauţiuni sau alte sume
(1) Depunerea sau consemnarea oricărei sume în scopul participării la desfăşurarea, potrivit legii, a executării silite ori al obţinerii suspendării executării silite, depunerea sumelor cu afectaţiune specială, precum şi depunerea sau consemnarea sumelor reprezentând veniturile bunurilor urmărite ori preţul rezultat din vânzarea acestor bunuri se fac la CEC Bank - S.A., Trezoreria Statului sau la orice altă instituţie de credit care are în obiectul de activitate operaţiuni de consemnare la dispoziţia instanţei de executare sau a executorului judecătoresc.
(2) Dovada depunerii sau consemnării acestor sume se poate face cu recipisa de consemnare sau cu orice alt înscris admis de lege.
(3) Eliberarea acestor sume se face persoanelor îndreptăţite sau reprezentanţilo r acestora numai pe baza dispoziţiei executorului judecătoresc ori a instanţei de executare, după caz.
(4) Dispoziţiile art. 1.056 şi următoarele privitoare la cauţiunea judiciară se aplică în mod corespunzător.
← Art. 669 Noul Cod de Procedură Civilă Cheltuieli de executare Sesizarea organului de executare Efectuarea executării silite
Art. 671 Noul Cod de Procedură Civilă Comunicarea actelor de procedură Sesizarea organului de executare Efectuarea executării silite →
Alte articole din Noul Cod de Procedură Civilă:
Art. 664 Noul Cod de Procedură Civilă Înregistrarea cererii de executare Sesizarea organului de executare Efectuarea executării silite
Art. 665 Noul Cod de Procedură Civilă Încuviinţarea executării silite Sesizarea organului de executare Efectuarea executării silite
Art. 666 Noul Cod de Procedură Civilă Înştiinţarea debitorului Sesizarea organului de executare Efectuarea executării silite
Art. 667 Noul Cod de Procedură Civilă Somaţia Sesizarea organului de executare Efectuarea executării silite
Art. 668 Noul Cod de Procedură Civilă Excepţii de la comunicare Sesizarea organului de executare Efectuarea executării silite
Art. 669 Noul Cod de Procedură Civilă Cheltuieli de executare Sesizarea organului de executare Efectuarea executării silite
Art. 670 Noul Cod de Procedură Civilă Depunerea şi consemnarea de cauţiuni sau alte sume Sesizarea organului de executare Efectuarea executării silite
Art. 671 Noul Cod de Procedură Civilă Comunicarea actelor de procedură Sesizarea organului de executare Efectuarea executării silite
Art. 672 Noul Cod de Procedură Civilă Trecerea la executarea silită Efectuarea actelor de executare silită Efectuarea executării silite
Art. 673 Noul Cod de Procedură Civilă Existenţa unui termen de plată Efectuarea actelor de executare silită Efectuarea executării silite
Întrebări şi răspunsuri despre Art. 670 Noul Cod de Procedură Civilă Depunerea şi consemnarea de cauţiuni sau alte sume Sesizarea organului de executare Efectuarea executării silite
Aveţi nelămuriri sau doriţi explicaţii suplimentare cu privire la acest articol? Scrieţi mai jos întrebarea dvs.
Nume* Email*
Anunţă-mă dacă apar comentarii noi
Trimitere
Date de contact birou de avocat
Email: asurdescu@gmail .com
Telefon programări: 0726 307 109
Adresă: Bd. Dimitrie Cantemir nr. 27, bl.1, sc. A, et. 1, ap. 36, Sector 4, BUCUREȘTI, zona Tineretului
Cabinetul de avocat lucrează doar cu clienți programați în prealabil
Urmăriți-ne activitatea pe rețelele sociale
© 2017 Avocat Alexandru Surdescu
Adresa: Bd. Dimitrie Cantemir nr.27, bl.1, sc.A, et.1, ap. 36, Sector 4, Bucureşti (Tineretului)
Telefon: 0726 307 109
Detalii: http://avocatcivil.net/noul-cod-de-procedura-civila/art-670