Art. 786 Noul Cod Civil Limitarea răspunderii în funcţie de separaţia maselor patrimoniale Stingerea servituţilor Servituţile
Servituţile
SECŢIUNEA a 3-a
Stingerea servituţilor
Art. 786
Limitarea răspunderii în funcţie de separaţia maselor patrimoniale
(1) Bunurile din masa patrimonială fiduciară pot fi urmărite, în condiţiile legii, de titularii de creanţe născute în legătură cu aceste bunuri sau de acei creditori ai constituitorului care au o garanţie reală asupra bunurilor acestuia şi a cărei opozabilitate este dobândită, potrivit legii, anterior stabilirii fiduciei. Dreptul de urmărire poate fi exercitat şi de ceilalţi creditori ai constituitorului, însă numai în temeiul hotărârii judecătoreşti definitive de admitere a acţiunii prin care a fost desfiinţat sau a devenit inopozabil, în orice mod, cu efect retroactiv, contractul de fiducie.
(2) Titularii creanţelor născute în legătură cu bunurile din masa patrimonială fiduciară nu pot urmări decât aceste bunuri, cu excepţia cazului în care, prin contractul de fiducie, s-a prevăzut obligaţia fiduciarului sau/şi a constituitorului de a răspunde pentru o parte sau pentru tot pasivul fiduciei. În acest caz, va fi urmărit mai întâi activul masei patrimoniale fiduciare, iar apoi, dacă este necesar, bunurile fiduciarului sau/şi ale constituitorului, în limita şi în ordinea prevăzute în contractul de fiducie.
← Art. 785 Noul Cod Civil Insolvenţa fiduciarului Stingerea servituţilor Servituţile | Art. 787 Noul Cod Civil Răspunderea fiduciarului pentru prejudiciile cauzate Stingerea servituţilor Servituţile → |
---|
Alte articole din Noul Cod Civil:
Date de contact
![]() |
birou@avocatcivil.net |
![]() |
0726 307 109 |
Colaborăm cu Biroul Notarial Professio pentru a oferi clienților noștri soluții eficiente în domeniul notarial. |