Acasă / Noul Cod Civil /
Art. 42 Noul Cod Civil Regimul unor acte ale minorului Capacitatea de exerciţiu Capacitatea civilă a persoanei fizice
CAPITOLUL I
Capacitatea civilă a persoanei fizice
SECŢIUNEA a 2-a
Capacitatea de exerciţiu
Capacitatea civilă a persoanei fizice
SECŢIUNEA a 2-a
Capacitatea de exerciţiu
Art. 42
Regimul unor acte ale minorului
(1) Minorul poate să încheie acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legii speciale, dacă este cazul.
(2) În acest caz, minorul exercită singur drepturile şi execută tot astfel obligaţiile izvorâte din aceste acte şi poate dispune singur de veniturile dobândite.
Alte articole din Noul Cod Civil:
Date de contact
![]() |
birou@avocatcivil.net |
![]() |
0726 307 109 |
Colaborăm cu Biroul Notarial Professio pentru a oferi clienților noștri soluții eficiente în domeniul notarial. |
Art. 10 din Decretul nr. 31/1954
(1) Minorul care a împlinit şaisprezece ani poate să încheie contractul de muncă sau să intre într-o gospodărie agricolă colectivă ori într-o altă organizaţie cooperatistă, fără a avea nevoie de încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui.
(2) în cazul în care minorul între 14 şi 16 ani încheie un contract de muncă sau intră într-o gospodărie agricolă colectivă ori într-o organizaţie cooperatistă de producţie, va fi nevoie pe lângă încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui şi de un aviz medical.
(3) Minorul, care se găseşte în situaţia prevăzută în alineatele precedente, exercită singur drepturile şi execută tot astfel obligaţiile izvorând din contractul de muncă sau din calitatea de membru al gospodăriei agricole colective, ori al altei organizaţii cooperatiste şi dispune singur de sumele de bani ce a dobândit prin muncă proprie.
(4) Minorul cu capacitate restrânsă are dreptul, fără a avea nevoie de încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, să facă depuneri la casele de păstrare de stat şi să dispună de aceste depuneri, potrivit cu prevederile regulamentelor casei de păstrare.
"Art. 13
(1) Persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani.
(2) Persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilo r legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională.
(3) Încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă.
(4) Încadrarea în muncă a persoanelor puse sub interdicţie judecătorească este interzisă.
(5) Încadrarea în muncă în locuri de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se poate face după împlinirea vârstei de 18 ani; aceste locuri de muncă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."