Art. 61 Legea 36/1995 Uniunea Naţională a Notarilor Publici Organizarea activităţii notarilor publici
Organizarea activităţii notarilor publici
SECŢIUNEA a 7-a
Uniunea Naţională a Notarilor Publici
Art. 61
(1) În cadrul Uniunii se înfiinţează, se organizează şi funcţionează INR, entitate de interes public, cu personalitate juridică, în condiţiile stabilite prin statutul propriu, aprobat de Consiliul Uniunii.
(2) INR asigură perfecţionarea activităţii notariale, pregătirea profesională iniţială şi, după caz, continuă a notarilor publici şi a notarilor stagiari, a altor specialişti, a personalului de specialitate al birourilor notariale, al Camerelor şi al Uniunii, având dreptul de a elibera diplome sau certificate de absolvire recunoscute de instituţiile publice şi private abilitate.
(3) INR are sediul în municipiul Bucureşti, are ştampilă care cuprinde denumirea sa şi stema României şi siglă proprie. INR se înfiinţează, se organizează şi funcţionează în baza prezentei legi, fără îndeplinirea altor formalităţi.
(4) Statutul INR, Regulamentul de organizare şi funcţionare a acestuia, precum şi modalităţile de formare profesională iniţială sau, după caz, continuă a notarilor publici şi a notarilor stagiari, a personalului de specialitate al birourilor notariale, al Camerelor şi al Uniunii se aprobă prin hotărâre a Consiliului Uniunii.
(5) INR organizează, la solicitarea Consiliului Uniunii, examenul de definitivat, concursul de admitere în funcţia de notar public pentru persoanele care au cel puţin 6 ani vechime într-o funcţie de specialitate juridică, în condiţiile legii şi ale regulamentului de organizare şi desfăşurare a acestora, aprobat de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii.
(6) INR organizează, la solicitarea Consiliului Uniunii, şi concursul de schimbare de sediu, în condiţiile legii şi ale regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului, aprobat de către Consiliul Uniunii.
Alte articole din Legea nr. 36/1995:
Date de contact
![]() |
birou@avocatcivil.net |
![]() |
0726 307 109 |
Colaborăm cu Biroul Notarial Professio pentru a oferi clienților noștri soluții eficiente în domeniul notarial. |