Art. 104 Legea 36/1995 Procedura succesorală Procedura actelor notariale
Procedura actelor notariale
SECŢIUNEA a 3-a
Procedura succesorală
Art. 104
(1) La cererea persoanelor interesate, se va proceda la inventarierea bunurilor succesorale, în condiţiile prevăzute de lege. Dacă nu există cerere anterioară pentru deschiderea procedurii succesorale, cererea de inventariere ţine loc şi de cerere de deschidere a acestei proceduri.
(2) Inventarul poate fi făcut şi de către o altă persoană desemnată de notarul public în baza unei împuterniciri date în acest sens.
(3) În situaţia în care bunurile moştenirii se află în circumscripţii judecătoreşti diferite, notarul public sesizat va solicita efectuarea inventarului prin comisie rogatorie.
(4) Cererea de inventariere poate fi făcută de orice succesibil, de executorul testamentar, de creditorii defunctului sau ai moştenitorilor ori de altă persoană care justifică un interes.
(5) La întocmirea inventarului pot participa succesibilii sau, după caz, executorul testamentar, creditorii şi 2 martori. În cazul în care succesibilii, executorul testamentar sau creditorii refuză să semneze procesul-verbal, semnătura martorilor este suficientă pentru îndeplinirea procedurii.
(6) La primirea cererii de efectuare a inventarului, notarul va anunţa succesibilii despre efectuarea inventarului.
(7) În cazul în care unul dintre succesibili sau altă persoană care are în posesie bunuri din patrimoniul defunctului se opune la efectuarea inventarului, notarul va întocmi un proces-verbal în care va face menţiune despre opunere şi va indica persoanelor care insistă la inventariere să solicite instanţei competente să dispună efectuarea inventarului.
(8) În cazul în care instanţa a dispus efectuarea inventarului, notarul îl va efectua, fără să mai ţină seama de vreo opoziţie, iar în procesul-verbal de inventariere va menţiona că inventarierea se face în baza hotărârii judecătoreşti.
← Art. 103 Legea 36/1995 Procedura succesorală Procedura actelor notariale | Art. 105 Legea 36/1995 Procedura succesorală Procedura actelor notariale → |
---|
Alte articole din Legea nr. 36/1995:
Date de contact
![]() |
birou@avocatcivil.net |
![]() |
0726 307 109 |
Colaborăm cu Biroul Notarial Professio pentru a oferi clienților noștri soluții eficiente în domeniul notarial. |