Uzucapiunea de 30 de ani (de lungă durată)
Definiţie
Uzucapiunea sau prescriția achizitivă de lungă durată (30 de ani) este un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a altui drept real (dezmembrământ al dreptului de proprietate, de ex. servituţi) prin posedarea neîntreruptă, fără bună-credință sau un just titlu.
Prescripţia achizitivă operează ca o sancţiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de proprietate şi se justifică prin pasivitatea sa, timp îndelungat, lăsând bunul în posesia altuia. Acţiunea în uzucapiune este o acţiune reală şi poate fi introdusă în instanţă de către orice persoană care pretinde că a exercitat o posesiune utilă asupra unui imobil timp de 30 de ani, chemând în judecată adevăratul proprietar al imobilului cu privire la care se invocă uzucapiunea.
Astfel, cum am arătat mai sus, termenul uzucapiunii este de 30 de ani când reclamantul nu a posedat pe baza unui just titlu, posesiunea sa fiind de rea-credinţă. Dacă reclamantul dovedeşte că a posedat bunul în temeiul unui just titlu, fiind de bună-credinţă, termenul se reduce la 10 - 20 de ani (detalii, aici: uzucapiunea de scurtă durată).
Acte necesare
- actul de identitate al persoanei ce a exercitat posesiunea asupra imobilului timp de 30 de ani.
Alte acte care se vor asigura în instanţă (probe)
- interogatoriul pârâtului cu privire la momentul desesizării sale de imobil şi al intrării acestuia în posesiunea reclamantului;
- declaraţii de martori pentru a dovedi posesiunea în tot timpul prevăzut de lege;
- expertiză tehnică imobiliară care să identifice imobilul ca amplasament, componenţă, laturi şi vecinătăţi.
Onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru
1. Onorariul de avocat pentru constatarea uzucapiunii în instanță se stabilește în funcție de complexitatea cauzei și cuprinde:
- redactarea cererii de chemare în judecată și introducerea ei la instanța competentă, însoţită de actele necesare;
- reprezentarea în instanță și redactarea de cereri și apărări ulterioare până la pronunțare.
Dacă solicitați numai unul dintre serviciile de mai sus (redactare sau reprezentare), veți achita doar onorariul pentru serviciul respectiv.
Ca să aflați costurile procesului de uzucapiune în cazul dvs.:
Sunați-ne la 0726.307.109 sau
Trimiteți-ne un e-mail la asurdescu@gmail.com
2. Taxa judiciară de timbru se calculează conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru;
Model de cerere (acţiune în constatarea uzucapiunii)
DOMNULE PREŞEDINTE,
Subsemnatul [...] domiciliat în [...], în calitate de reclamant, chem în judecată pe [...], domiciliat în [...], în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să constataţi
Că am dobândit, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, dreptul de proprietate
asupra imobilului compus din [...], situat în [...],
De asemenea, solicit obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele acţiunii sunt următoarele:
Motive de fapt:
Se arată că reclamantul a îndeplinit condiţiile uzucapiunii de 30 de ani. Mai exact:
1. că a exercitat timp de 30 de ani posesiunea asupra imobilului care face obiectul cererii de chemare în judecată. Reclamantul se poate afla în situaţia de a fi posedat el însuşi imobilul timp de 30 de ani sau poate invoca joncţiunea posesiilor, adică unirea posesiei exercitată de el cu cea exercitată de autorul său (potrivit legii autorul este persoana care, ca şi cel ce invocă uzucapiunea, nu este titularul dreptului de proprietate, dar a transmis posesia reclamantului), aşa încât împreună să totalizeze 30 de ani;
2. că posesiunea exercitată a fost utilă, deci o posesie propriu-zisă neviciată, şi nu o detenţie precară. Posesia este utilă când nu este afectată de unul din următoarele vicii:
- discontinuitate - ceea ce presupune ca posesia trebuie exercitată în mod continuu, neîntrerupt,fără intermitenţe anormale;
- violenţă - posesia trebuie exercitată în mod paşnic;
- clandestinitatee - posesia se exercită în mod public, nu în ascuns. Dacă în cazul mobilelor posesia clandestină este uşor de exercitat şi sunt dese cazurile întâlnite în practică, în cazul imobilelor posesia clandestină este mai greu de realizat.;
- precaritate - deci, sub nume de proprietar şi pentru sine, nu pentru altul. De exemplu, nu îşi găseşte aplicabilitate uzucapiunea în cazul unui contract de închiriere deoarece chiriaşul exercită posesia în numele altuia, respectiv a proprietarului şi, astfel, fiind detentor precar (locatar), nu poate dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului prin uzucapiune. Precaritatea echivalează cu lipsa însăşi a posesiei deoarece este lipsită de animus domini, adică de elementul intenţional al posesiei.
- nu trebuie să fie echivocă. Deşi nemenţionat în Codul Civil, echivocul este recunoscut unanim în doctrină şi jurisprudenţă ca viciu al posesiei. Posesia este echivocă atunci când actele de stăpânire ale posesorului pot fi interpretate şi altfel decât ca fiind corespunzătoare elementului psihologic propriu posesiei, adică nu se poate şti nici că există, nici că nu există animus sibihabendi (elementul psihologic ori intelectual al posesiei, materializat în voinţa celui care stăpâneşte în fapt lucrul, de a exercita acea stăpânire pentru sine şi de a se comporta faţă de bunul respectiv ca un proprietar ori ca un titular al altui drept real). Menţionăm că regularitatea posesiei este prezumată de lege (art. 1854 C. civ).
Temeiul de drept:
Îmi întemeiez acţiunea pe prevederile art. 1890 vechiul Cod Civil.
Deşi uzucapiunea este reglementată în art. 930-934 în noul Cod Civil, în acţiunile privind constatarea uzucapiunii vechiul Cod Civil va avea aplicabilitate multă vreme de acum înainte. Aceasta pentru că dispoziţiile noului Cod Civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai cazurilor în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia - 1 octombrie 2012. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei.
Astfel, chiar şi după intrarea în vigoare a noului Cod Civil, temeiul de drept al unei astfel de acţiuni va fi, în prezent, tot art. 1890 din vechiul Cod civil, iar dacă se invocă şi joncţiunea posesiilor se vor indica şi dispoziţiile art. 1859-1860 vechiul Cod Civil.
De asemenea, tot în ceea ce priveşte legea aplicabilă, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a stabilit, prin Decizia nr. LXXXVI (86)/10.12.2007, pronunţată pe calea recursului în interesul legii, că în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 şi implinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciara sunt guvernate de dispozitiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.
Probe:
În dovedirea pretenţiilor, solicit instanţei încuviinţarea următoarelor probe:
- interogatoriul pârâtului cu privire la momentul desesizării sale de imobil şi al intrării acestuia în posesiunea mea;
- martori pentru a dovedi posesiunea în tot timpul prevăzut de lege;
- expertiză tehnică imobiliară care să identifice imobilul ca amplasament, componenţă, laturi şi vecinătăţi.
Anexe:
Anexez, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: [...], precum
şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de [...] lei şi timbrul judiciar de [...] lei.
Data,
[...]
Semnătura,
[...]
Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului
Instanţa competentă dpdv. teritoral este cea în circumscripţia căreia se situează imobilul, conform art. 13 C. proc. civ. (competenţă teritorială exclusivă), iar dpdv. material, competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea obiectului pricinii este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
← Uzucapiunea de 10-20 de ani (de scurtă durată) |
---|
Alte articole:
Date de contact
![]() |
birou@avocatcivil.net |
![]() |
0726 307 109 |
Colaborăm cu Biroul Notarial Professio pentru a oferi clienților noștri soluții eficiente în domeniul notarial. |
Va rog sa-mi spuneti care sunt pasii care trebuie urmati sa pot intra si in posesia terenului aferent casei,s-au ce trebuie sa fac .,de ce acte am nevoie.
Mama este mostenitoare a 1 hectar de teren extravilan, acesta apare in acte delimitat cu vecinii aferenti, in in mod fizic acesta nu mai exista.
Primaria are cunostinta de acest fapt si spune ca asteapta masuratorile topografice, acest lucru petrecandu-se de aprox.25ani.
In urma cu 3ani am avut proces cu primaria si hotararea instantei a fost de a ni se atribui acel teren eventual cu altul.
S-au realizat 2 propuneri insa in alt sat si mult mai departe decat cel pe care il aveam de drept, si le-am refuzat.De atunci ne-au promis expertiza unui topograf si darea terenuui in satul aferent, insa nu s-a petrecut nimic pana acum.
Doresc sa stiu daca pot cere si o despagubire financiara pt. acesti ani in care nu m-am putut folosi de acest teren.
Va multumesc!
Georgiana
am cumparat un teren in 2013 care in realitate este mai mare decat in acte.
Dupa toate cercetarile facute partea care este in plus nu apatine nimanui atata timp cat vecinii au in acte suprafete mai mici decat cele din teren si isi au cladirile ridicate in partea opusa terenului meu. As putea spune ca ceea ce nu am in acte este un vid de proprietate sau in cel mai rau caz apartine primariei cu care de altfel ma invecinez.
Terenul pe care nu am acte are ridicat gard de beton din 1994 cu stampila primariei pe autorizatia de construire (in autorizatie se vorbeste despre "refacerea imprejmuirilor cu zid de beton") ceea ce inseamna ca si inainte de acesta, pe limitele actualului teren fara acte exista deja un gard. proprietarul de dinaintea mea ar fi de acord sa imi dea o declaratie ca folosea acest teren din 1993 (cand l-a cumparat).
Fiti va rog amabil si spuneti-mi daca am vreo sansa sa trec in acte, acest teren care este mai mare de 10% din suprafata celui din acte?
Multumesc
Uzucapiunea de scurtă durată
Mama mea locuieste intr-o casa cu un teren de mai mult de 30 de ani, terenul si casa a fost al bunicilor tatalui meu care si el a decedat in anul 2013, nu s-a facut taxa de succesiune deoarece acest teren si casa sunt trecute la rolul mamei si tatalui meu decedat.
Intrebare>. 1. Mama poate deschide actiune de uzucapiune prelungita in conditiile date - ea platind impozitul anual?
2. Ac'iunea ce constatarea a uzucapiune catre cine trebuie indreptata, catre UAT - primariea local.
Multumesc.