Uzucapiunea de 10-20 de ani (de scurtă durată)

Definiție

Uzucapiunea sau prescriția achizitivă de scurtă durată (10-20 de ani) este un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a altui drept real (dezmembrământ al dreptului de proprietate, de ex. servituţi) prin posedarea neîntreruptă și cu bună-credință a unui bun în temeiul unui just titlu. Termenul este de 10 ani dacă adevăratul proprietar locuieşte în circumpscripția tribunalului unde se află bunul imobil şi de 20 de ani dacă locuieşte în altă parte. De asemenea, termenul de 20 de ani se reduce când reclamantul face dovada că adevăratul proprietar a locuit o parte din timp în acelaşi judeţ (un an locuit în acelaşi judeţ echivalează cu doi ani locuiţi în alt judeţ).

Prescripţia achizitivă operează ca o sancţiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de proprietate pentru pasivitatea sa, lăsând bunul în posesia altuia timp îndelungat. Acţiunea în uzucapiune este o acţiune reală şi poate fi introdusă în instanţă de către orice persoană care pretinde că a exercitat o posesiune utilă asupra unui imobil în perioada de timp stabilită de lege, chemând în judecată adevăratul proprietar al imobilului cu privire la care se invocă uzucapiunea.

Just titlu, în cadrul uzucapiunii de scurtă durată, este orice act translativ de proprietate (vânzare, schimb, donaţie etc.) care provine de la o personană diferită faţă de adevăratul proprietar, cu condiţia ca titlul să nu fie nul absolut. Un titlu anulabil poate constitui just titlu conform legii. Reclamantul va face dovada justului titlu după regulile dreptului comun.

Buna-credinţă este convingerea reclamantului care invocă uzucapiunea că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege pentru a-i putea transmite proprietatea. Este suficient ca buna-credinţă să fi existat în momentul transmiterii imobilului şi se prezumă întotdeauna, sarcina probei relei-credinţe a reclamantului revenind pârâtului.

Acte necesare

• actul de identitate al persoanei ce a exercitat posesiunea asupra imobilului timp de 10 sau 20 de ani (după caz);
• justul titlu, respectiv actul translativ de proprietate încheiat de reclamant cu o altă persoană decât adevăratul proprietar.

Alte acte care se vor asigura în instanţă (probe)

• interogatoriul pârâtului cu privire la momentul desesizării sale de imobil şi al intrării acestuia în posesiunea reclamantului;
• declaraţii de martori pentru a dovedi posesiunea în tot timpul prevăzut de lege;
• expertiză tehnică imobiliară care să identifice imobilul ca amplasament, componenţă, laturi şi vecinătăţi.

Onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru

1. Onorariul de avocat pentru constatarea uzucapiunii în instanță se stabilește în funcție de complexitatea cauzei și cuprinde:

• redactarea cererii de chemare în judecată și introducerea ei la instanța competentă, însoţită de actele necesare;
• reprezentarea în instanță și redactarea de cereri și apărări ulterioare până la pronunțare.

Dacă solicitați numai unul dintre serviciile de mai sus (redactare sau reprezentare), veți achita doar onorariul pentru serviciul respectiv.

Ca să aflați costurile procesului de uzucapiune în cazul dvs.:

Sunați-ne la 0726.307.109 sau 

Trimiteți-ne un e-mail la asurdescu@gmail.com

2. Taxa judiciară de timbru se calculează conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru;

Model de cerere (acţiune în constatarea uzucapiunii)

DOMNULE PREȘEDINTE

Subsemnatul [...], domiciliat în [...], în calitate de reclamant, chem în judecată pe [...], domiciliat în [...], în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să constatați

Că am dobândit dreptul de proprietate

asupra imobilului compus din [...], situat în  [...], prin efectul uzucapiunii de scurtă durată.

De asemenea, solicit obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt:

Se arată că reclamantul a îndeplinit condițiile uzucapiunii de scurtă durată, respectiv:
1) că posesia s-a întemeiat pe un just titlu/justă cauză, adică pe un titlu translativ de proprietate (contract de vânzare-cumpărare, de schimb, tranzacţie, hotărâre judecătorească, act de adjudecare etc.) care provine de la o persoană diferită față de adevăratul proprietar.
Un titlu nul absolut nu poate servi ca bază a uzucapiunii de 10-20 de ani, însă un titlu anulabil (sancționat cu nulitatea relativă) poate fi invocat drept just titlu împotriva oricăror persoane, cu excepţia celor care au dreptul să invoce nulitatea relativă; chiar şi împotriva acestora din urmă, titlul anulabil poate fi invocat drept just titlu după expirarea termenului general de prescripţie de 3 ani pentru exercitarea acţiunii în nulitate relativă.
Jurisprudența instanțelor românești a stabilit că nu au o asemenea valoare,  întrucât justul titlu trebuie să fie translativ de proprietate, următoarele acte juridice: contractul de închiriere, depozit, comodat, hotărârea judecătorească declarativă (deci nu cea prin care s-a luat act de tranzacţia părţilor, care constată o convenţie translativă dintre părţile procesului sau care ţine loc de act de vânzare-cumpărare - aceste trei categorii de hotărâri putând servi drept just titlu) convenţiile de împărţeală, certificatul de moştenitor etc.

2) că posesia a fost de bună-credinţă, reclamantul având, la momentul dobândirii, credinţa că a dobândit de la adevăratul proprietar.
3) că a exercitat posesia în tot timpul prevăzut de lege, astfel: cel puţin 10 ani dacă adevăratul proprietar locuieşte în circumscripţia teritorială a aceluiaşi tribunal judeţean unde se află bunul imobil cu privire la care se invocă uzucapiunea, respectiv cel puţin 20 de ani dacă adevăratul proprietar locuieşte în circumscripţia teritorială a altui tribunal față de cel în circumscripţia căruia se află bunul.

Dacă adevăratul proprietar a locuit un timp atât în raza aceluiaşi tribunal unde este situat imobilul, cât  şi în raza altui tribunal, termenul uzucapiunii scurte se calculează adăugându-se la numărul anilor cât proprietarul a locuit în raza aceluiaşi tribunal în care se află imobilul (ani de prezenţă), un număr dublu de ani din ceea ce rămăsese la anii de prezenţă ca să fie zece, cât el locuieşte în circumscripţia altui tribunal. În această situație, termenul uzucapiunii  se calculează după formula n + 2 x (10 - n), unde „n” reprezintă numărul anilor de prezenţă a adevăratului proprietar în raza aceluiaşi tribunal unde este situat imobilul. De exemplu, dacă adevăratul proprietar a locuit 7 ani în raza tribunalului de la locul situării imobilului şi apoi s-a mutat în raza altui tribunal, termenul uzucapiunii scurte va fi de 13 ani [ 7 + 2 x (10-7) ].

Temeiul de drept:

Îmi întemeiez acţiunea pe prevederile art. 1895-1899 din vechiul Cod Civil.

Deşi uzucapiunea este reglementată în art. 930-934 în noul Cod Civil, în acţiunile privind constatarea uzucapiunii vechiul Cod Civil va avea aplicabilitate multă vreme de acum înainte. Aceasta pentru că dispoziţiile noului Cod Civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai cazurilor în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia - 1 octombrie 2012. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei.
Astfel, chiar şi după intrarea în vigoare a noului Cod Civil, temeiul de drept al unei astfel de acţiuni va fi, în prezent, tot art. 1890 din vechiul Cod civil, iar dacă se invocă şi joncţiunea posesiilor se vor indica şi dispoziţiile art. 1859-1860 vechiul Cod Civil.
De asemenea, tot în ceea ce priveşte legea aplicabilă, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a stabilit, prin Decizia nr. LXXXVI (86)/10.12.2007, pronunţată pe calea recursului în interesul legii, că în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 şi implinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciara sunt guvernate de dispozitiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.

Probe:

Solicit încuviinţarea următoarelor probe în dovedirea pretențiilor:

• proba cu înscrisuri, reprezentate de justul titlu, actul translativ de proprietate încheiat de reclamant cu o altă persoană decât adevăratul proprietar și orice alte înscrisuri depuse la dosar;
• interogatoriul pârâtului cu privire la momentul desesizării sale de imobil şi al intrării acestuia în posesiunea reclamantului;
• declaraţii de martori pentru a dovedi posesiunea în tot timpul prevăzut de lege;
• expertiză tehnică imobiliară care să identifice imobilul ca amplasament, componenţă, laturi şi vecinătăţi.

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:

[...]

precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de [...] lei şi timbrul judiciar de [...] lei.

Data,

[...]

Semnătura,

[...]

Domnului preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului

Instanţa competentă dpdv. teritoral este cea în circumscripţia căreia se situează imobilul, conform art. 13 C. proc. civ. (competenţă teritorială exclusivă), iar dpdv. material, competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea obiectului pricinii este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. 

Alte articole: